vineri, 8 aprilie 2011

XIII

cu ale nu mai vorbisem de cand a plecat la mare, eram ingrijorata pentru ea. eram mai ingrijorata pentru mine, pentru sufletul meu egoist. cum o sa trec eu peste daca moare? si andrei, si el o sa se duca dracu. oamenii pe care ii iubeam dispareau incet unul cate unul, iar eu ma obisnuiam cu suferinta, incepeam sa devin imuna la tot. singurul sentiment inca viu, ala de ma tinea in priza, era iubirea, sau dragostea sau ce cacat aveam cu alex. la el nu puteam sa fiu imuna, eram ca un copil care nu stie ce inseamna durerea cand eram cu el. ma simteam la un pas de prapastie, increzandu-ma asa in el, deschizandu-ma asa de tare in fata lui, fara sa-mi pese. ca un copil prost. aveam impresia ca o sa mi-o iau naspa, dar poate e doar reactia mea la tot ce mi s-a intamplat in ultimul timp. alex nu m-ar rani. nu intentionat. nu.
era ziua mea. m-am trezit din cauza mirosului de cafea, am zambit inainte sa deschid ochii, nu stiu de ce. am auzit pasii repeziti a lui alex prin bucatarie. imi puteam imagina cum dadea din fund in timp ce merge, mereu cu blugii aia rupti, cu buzunarul drept albit in locul unde tine telefonul. tociti, parca-s din noua sute toamna. si conversii rosii, si aia rupti. pare un adolescent care a uitat sa creasca. si sa-si schimbe blugii... la tricou am ezitat putin, dar probabil avea unul gri, cu o camasa pe deasupra, alba, maneci suflecate. sunt sigura mie-n suta ca avea parul nepieptanat. ochi adormiti, voce groasa tot din cauza somnului, pot sa-i simt si mirosul pielii, chiar si cu narile pline de mirosul de cafea. m-am dat jos din pat inainte sa-mi dezlipesc genele. m-am impiedicat de niste tenisi si am deschis ochii imediat. am injurat putin, dar vorbisem destul cat sa-mi dau seama ca imi trecuse raguseala. eram prezentabila pentru ziua mea, puteam vorbi, puteam chiar si canta, dar nu e neaparat recomandabil... am auzit rasete de dincolo, voce groasa, ma groasa decat ma asteptam. andrei. am dat buzna in bucatarie sa vad care-i treaba
"ce faci, putoare? te-am trezit?" m-a luat andrei in primire si iar rade. alex se uita la mine amuzat, imi luasem tricoul pe dos, aveam eticheta sub barbie.
"da, ba, voi si cu cafeaua voastra. ce faci aici?" pana sa apuce sa-mi raspunda, alex a venit la mine, strabatand bucataria in doi pasi si m-a strans tare de tot in brate. mi-a zis la multi ani la ureche si m-a sarutat. nu eram indeajuns de treaza si am fost imediat coplesita de emotie. andrei a venit si el ca sa ma trezesc imediat intr-o inbratisare de grup
"la multi ani, baaa!! ce mare s-a facut si asta a lu'.. a cui esti tu? ahahah! hai ca glumesc, stie nenea obreja ca-l stimez. ahahah! ce bem?" s-a  retras din imbratisare si s-a dus inapoi la masa. eu si cu alex ne-am uitat pierduti dupa el, dupa care am inceput sa radeam ca niste dementi.
"diseara bem. acuma zi ce vrei! unde e ale?" cand a auzit numele ei, s-a schimbat la fata, era tipul serios pe care il prinzi numai cand se trateaza subiecte grave, in rest sta ascuns dupa masca de retardat a lui andrei. pana sa-l cunosc bine, nu mi-am dat seama ca exista, dar dupa ce am aflat ca e acolo, ca e capabil de a fi normal, i-am tolerat 'handicapul'. imi pare rau de el, pare trist, pare bolnav, e bolnav, e cu moralul la pamant. in timp ce ma duceam sa stau mai aproape de el, alex m-a tras de mana. avea si el fata de om serios, ma rog, cat de serios poate fi un cret ciufulit la 7 dimineata. am inteles ca ceva nu era in regula
"rata e ok, nu?"
"da, ma, nu are nimic. nimic legat de sanatatea fizica. ea cu capul are probleme." dar tot serios era. cum nu era atent la mine si la spracenele mele ridicate, am vrut sa scot un sunet care sa imite semnul intrebarii, dar am reusit doar sa icnesc. s-a prins.
"ieri mi-a zis de unu, andrei. pula mea, cica e indragostita de el si il iubeste. pe mine ma iubeste doar din obisnuinta. s-a dus sa-i zica aluia ca are sida. ieri, stii? ala a respins-o, baga-i-as neamu-n mormant. cacat. ma rog, am trecut peste, dar ea e trista, o inteleg, e debusolata. nu e vina ei." acum e singurul moment din istorie cand andrei recunoaste ca e vinovat de situatia lu' ale. cand reunoaste pentru el, cand realizeaza ca ea ar fi avut viata lunga, daca el ar fi fost precaut, ca ar fi avut zeci de iubiti, ar fi avut posibiliati, altele decat el. dar e neputiincios si asta il termina. l-am luat in brate
"esti singurul ei punct de sprijin, crede-ma. are nevoie de tine mai mult decat ai tu de ea, mai mult de cat stie, aveti nevoie unul de altul."
"stiu, stiu, dar..."
"nimic, nu. acum du-te la ea si las-o sa se regaseasca. ajut-o. o sa treceti amandoi prin asta. suntem si noi..." si mi-am aruncat ochii spre alex, strangandu-i pe amandoi de mana. "...dar tu esti baza. du-te!"
"nici nu cred ca s-a trezit. ok plec." l-am condus pana la usa, alex a ramas in bucatarie dupa ce s-au salutat. cand a ajuns in scara, s-a intors inspre mine
"am nevoie de tine sa-mi promiti ceva." avea ochii tristi, dar se uita la mine cu speranta.
"orice!" dupa care am gandit putin. "...aproape!" si am ranjit la el. mi-a zambit inapoi
"ai grija de ea daca mor primul. promite-mi ca o sa ai grija de ea!" ma implora cu privirea.
"pleaca, ba, ca te omor eu acum! sa vezi ce grija are ea de mine dupa..."
"anca, vorbesc serios!" am oftat
"promit, andrei!" i-am zambit de incurajare
"mizez pe asta. acum am fugit. pa! aveti grija!" m-am uitat dupa el pana a disparut pe scari. am auzit usa de la bloc si tot nu ma miscasem. mi s-a parut ciudat, ca un ramas-bun. mi s-a facut piele de gaina gandindu-ma la ce prostii i-ar putea trece prin cap. m-am intors si am inchis usa. alex era chiar in spatele meu, fara sa respire. m-am speriat de el.
"nouaspe, ha? hai sa iesim, am o surpriza!"